Acest ciocan de șnițele, banal obiect din bucătărie la prima vedere, este complet fantastic!
Are o piuliță integrată în partea de sus a mânerului, iar mânerul a rămas de la o unealtă din recuzita industrială, astfel a trecut de la uneltele din fabrică, la decor și necesar în cotidian.

Pentru un astfel de ciocan lucrau mai mulți oameni, fiecare din ei lucrând la ce știau ei mai bine: sudat, îmbinat, ștanțat, frezat, etc.

Nu am identificat anul fabricării, însă credem că efortul depus pentru a face astfel de obiecte în anii socialismului reprezintă o declarație, sau un memoriu în sine, despre cât de inseparabilă era viața profesională de cea domestică. Muncitorii aplicau abilitățile și resursele astfel încât, într-un fel, transferau fabrica în casă, într-un spațiu personal pe care îl putea controla și adapta fără reguli.

Îs lucrate tot în inox călibil, prima dată se prelucra metalul cu o mașină-unealtă [strung sau freză]. Eu am făcut securea și ciocanul. Securea o făceam la forjă, o încălzeam până se făcea roșie și apoi se bătea cu un ciocan special. Puteai face forme la strung, era semnătura ta. Puteai și pe freză să faci o formă mai pătrățoasă, dar eu am făcut la strung formele. Apoi le treceam prin procesul de randalinare, pentru formele de pe mâner. – maistru întreținere Tehnofrig, acum pensionat